Nouă hărți, descrise în proză cartografică. Fără desene: cine citește trebuie să vadă cu ochii minții.
Un grad de arc, pe ecuator sau pe meridian, înseamnă 105 de kilometri, adică ≈ 26 de leghe (notă a autorului: în lume se spune «leghe» și «stânjeni»; mai jos, distanțele sunt date în leghe). Anul are 400 de zile. Cele trei stele se numesc aici după lumina lor: Galbena, Roșia și Palida. Gaura neagră se numește Golul. Zero-ul timpului (T) este începutul Trecerii pendulului 20; ce a fost înainte are minus, ce vine are plus. Un ciclu se măsoară de la o Trecere la următoarea: Trecerea (4 luni), Îndepărtarea (39 de ani), Adâncul (60), Apropierea (34), Fereastra (2 ani 8 luni). Însumate dau exact cei 136 de ani ai pendulului 20; „~35” și „~40” din canon sunt rotunjirile lor. Meridianul zero trece prin Turnul Arhivei din Vădrea. Pentru lungimi mici, lumea folosește cotul (≈ 0,5 m), pasul, stânjenul (≈ 2 m) și treapta; turnul de la Gura Văii are 130 de coți (≈ 65 m, vreo 32 de stânjeni) și 212 trepte de câte ~30 cm, cifre care se potrivesc.
Reperele care revin pe aproape toate hărțile: Vădrea, Platoul Rampelor, Piscul Tăcut, Pasul Ahlen, Golful Cenușiu, Strâmtoarea Dovan, Insula Pelon, Marea Largă, Deșertul Uitat, Cenușarul, Treiamurg, Peretele de Cărbune, Fanarul Șapte și Plasa.
Legendă. Trei zone orizontale. Centura luminată (30° S – 45° N) are zile cu una, două sau trei lumini. Centura de umbră (45° – 72° N și 30° – 72° S) primește lumina piezișă, mereu rece, și își numără zilele în ore de cenușiu. Calotele polare, de la 72° în sus și în jos, trăiesc sub cele trei amurguri: unul galben, unul roșu, unul palid, care nu se mai suprapun niciodată.
Scară. Un grad de latitudine, vreo 26 de leghe. De la ecuator la pol, cam 2.360 de leghe. Un deget lat pe hartă, 5°.
Vădrea (38° N, 1,5° E). Orașul-arhivă, în nordul centurii luminate; Turnul Arhivei are trei ferestre, câte una pentru fiecare lumină. Atmosferă: aici hârtia miroase a praf cald și a ceai cu miere, iar liniștea are rânduri.
Platoul Rampelor (38° N, 2° E, o zi de car la est de Vădrea). Podiș de 5.200 m, unde aerul e cel mai subțire în Fereastră; are nouăzeci de rampe de lansare. Atmosferă: vântul poartă pulbere arsă și vorbe rare, mâinile arse țin loc de semnături.
Piscul Tăcut (la trei leghe nord de Vădrea). Vârf de 5.900 m cu observatorul Marelui Astronom, deasupra norilor. Atmosferă: cerul stă atât de aproape încât omul vorbește în șoaptă, ca să nu-l deranjeze.
Golful Cenușiu (29° S, 62° E). Țărm sudic, la capătul centurii luminate, cu nisip de culoarea unui burnuz. Atmosferă: valurile vin și pleacă fără grabă, de parcă ar ști numărătoarea.
Cenușarul (58° N, 10° E). Câmpie plată în centura de umbră, cu lumina de după-amiază la prânz. Atmosferă: umbrele sunt mai lungi decât oamenii care le fac și nu cer voie.
Pasul Ahlen (52° N, 21° V). Trecătoare de 4.100 m, în centura de umbră, aproape de marginea ei. Atmosferă: ecoul întoarce cuvintele cu o jumătate de secundă mai târziu, ca și când ar fi citite de altcineva.
Treiamurg (83° N). Stație polară din piatră, unde cele trei amurguri se succed fără să se atingă. Atmosferă: zorii nu se termină și nu încep, doar își schimbă culoarea.
Ultimul Amurg (84° S). Contrapolul, un câmp de gheață cu un singur par de piatră înfipt în el. Atmosferă: tăcerea de aici are gust de metal rece.
Legendă. Emisfera întoarsă spre Gol, desenată de sus, centrată pe punctul de maree maximă. Albastrul pătrunde în ea ca o pană: oceanul. Ocrul îl înconjoară: deșertul. Când mareea se mută, ocrul și albastrul își schimbă locurile, iar linia dintre ele, Țărmul Mișcător, ține minte tot ce a înghițit. Doi povestitori privesc de sus (Kessa, Selerin), doi de jos (Ilvara, Oruk).
Scară. Un grad de longitudine pe ecuator, vreo 26 de leghe. Țărmul Mișcător avansează o leghe pe zi la maree vie. Oceanul și deșertul își schimbă locul în aproximativ patru decenii.
Marea Largă (ecuator, de la 40° E la 120° E). Oceanul în fața Golului, adânc de 750 de stânjeni la apogeu. Atmosferă: o suprafață atât de netedă încât vezi cum se curbează planeta.
Deșertul Uitat (de la 100° V la 150° V). Sărăturile din emisfera opusă; sub ele dorm scheletele unui ocean mai vechi. Atmosferă: vântul scrie pe nisip cuvinte pe care le șterge înainte să le citești.
Țărmul Mișcător (între cele două, variabil). Linia de unde marea se retrage sau se întoarce; se vede din orbită ca o cută. Atmosferă: sub tălpi, nisipul e încă ud și deja cald.
Strâmtoarea Dovan (12° N, 48° E). Gâtul îngust dintre Marea Largă și Golful Cenușiu; la maree joasă devine canion. Atmosferă: un nume dat unui mort, purtat de apă ca un surplus de sare.
Insula Pelon (5° N, 80° E). Petic de stâncă din inima Mării Largi; în deșert, mesă fără apă. Atmosferă: nimeni nu-și amintește cum arată cu adevărat de aproape.
Valea Oaselor (38° N, 2° E, sub marginea Platoului Rampelor, la o zi de car de Vădrea). Albia secată în care odihnesc balene mari ca niște căsuțe, rămase la uscat de trei ori; Platoul o domină de sus. Atmosferă: fiecare os aduce cu el mirosul unui alt secol.
Golful Cenușiu (29° S, 62° E). Golf la sud, la limita mareei. Atmosferă: aici s-a scris întâi un cuvânt și apoi nu s-a mai scris nimic.
Platoul Rampelor (38° N, 2° E). Singurul loc al emisferei pe care mareea nu-l atinge niciodată. Atmosferă: ca o insulă de uscat pentru oameni care știu că ar putea fi înghițiți.
Legendă. Cinci foi, câte una pentru fiecare fază a pendulului: I Apropierea, II Fereastra, III Trecerea, IV Îndepărtarea, V Adâncul. Aceleași opt locuri apar pe fiecare, în trei straturi de culoare: ocean (foile I și II), munte (foile III și IV), gheață (foaia V). Cine le urmărește vede aceeași hartă îmbătrânind.
Scară. Aceeași pe toate foile: un lat de unghie la 200 de leghe. Foile sunt suprapuse pe aceleași coordonate, ca să poți străbate timpul cu degetul.
Marea Largă. Foile I–II: ocean deplin, cu valuri de 20 de stânjeni (40 m). Foaia III: fundul se rupe și iese la lumină. Foaia IV: lagună între creste. Foaia V: sticlă albă, groasă de 250 de stânjeni (500 m). Atmosferă: ceea ce a fost cândva orizont devine peste noapte zid.
Golful Cenușiu. Ocean în I și II, apoi o poartă de stâncă în III și IV, apoi un fiord înghețat în V. Atmosferă: culoarea cenușii rămâne, numai că devine mai grea.
Strâmtoarea Dovan. Apă curentă în I, vad în II, defileu în III–IV, crăpătură înghețată în V. Atmosferă: un drum care a fost râu și va fi lamă.
Insula Pelon. Ostrov în I și II, vârf în III și IV, calotă în V. Atmosferă: mereu mai înaltă și mereu mai străină de ce a fost.
Piscul Tăcut. Singurul care rămâne munte pe toate cinci foile, cu ghețar în V. Atmosferă: martor care ține cumpăna, deși nu ia partea nimănui.
Pasul Ahlen. Trecătoare de piatră în I–IV, cuvânt scris cu gheață în V. Atmosferă: gheața își amintește mai bine decât piatra.
Valea Oaselor (38° N, 2° E, sub marginea Platoului). Fund de mare în I, albie uscată în II, falie în III, vale de cenușă în IV, cimitir sub zăpadă în V. Atmosferă: oasele devin mai multe cu fiecare foaie.
Platoul Rampelor. Uscat în I–IV, pustiu alb în V. Atmosferă: locul de unde se pleacă și nu se mai vede cine a plecat.
(Adăugat prin CANON2 C-32/C-34: Gura de Sus la Orvela, la poalele Platoului (~8 leghe sud de Vădrea); Scara Mare (1.212 trepte); Galeria Întâi–a Patra; Cetatea Galbenă; Cetatea Opt cu Puțul Stelelor (600 de trepte, 60 de stânjeni) și Scara Adâncă (4 ceasuri) spre Perete; Puțul Cheii (640 m); Peștera Tăcută în Galeria a Doua; Peretele de Cărbune la 1.400 m, un singur zid, cald.)
Legendă. Secțiune verticală prin cetățile în care oamenii hibernează cei 60 de ani ai Adâncului. Adâncimea crește în jos; culoarea ei crește spre negru. Galeriile sunt linii duble; puțurile, cercuri; sălile, pătrate. Literele din margine marchează unde se aud bătăile: în serii de câte 4, iar după ce Ilvara le-a ascultat, în 3.
Scară. Pe verticală, 1 cm la 200 m de adâncime. Pe orizontală, un lat de unghie la patru leghe. Distanța dintre Treapta Arhivei și Peretele de Cărbune: 1.280 m în jos.
Treapta Arhivei (sub Vădrea, 120 m). Prima sală: rafturi de piatră pentru registre. Atmosferă: aerul rămâne uscat, ca și când hârtia i-ar fi cerut cuvântul.
Pivnițele Calendarului (350 m). Rafturi cu anii copiați, unul sub altul. Atmosferă: miros de cerneală veche și de ceai uitat în ceașcă.
Cetatea Hibernărilor (sub Platoul Rampelor, 600 m). Sute de nișe pentru trupuri adormite, cu frigul reglat de pietre. Atmosferă: respirația oamenilor încetinește până seamănă cu a pietrei.
Puțul Cheii (640 m). Poartă de fier cu o singură broască, cheia ei a fost a lui Dovan. Atmosferă: cine o deschide trebuie să știe de ce a fost închisă.
Galeria Dovan (800 m). Culoar lung și drept, numit după mort. Atmosferă: pașii se aud înainte să-i faci.
Sala Bătăilor (900 m, sub Piscul Tăcut). Rotundă; aici se aude bătaia surdă, câte 4. Atmosferă: sunetul nu vine de nicăieri și, totuși, vine de peste tot.
Peretele de Cărbune (1.400 m). Zid negru, unul singur, neted, cald ca o piele și înalt cât patru oameni, pe care Maera îl păzește de 42 de ani. Atmosferă: aici se crede în două forțe, una care ține și una care ascultă.
Lacul Negru (2.000 m, sub Golful Cenușiu). Apă fără fund, care nu îngheață. Atmosferă: nimic nu-și face reflexia în ea.
Legendă. Planeta, în centru, ca un disc mic. Inelul punctat este orbita joasă, cu Fanarele pe ea. Liniile pline sunt rutele rachetelor; liniile rupte, drumurile căderii. În exterior, Plasa, nodul de lumină cu cele 33 de fire rămase după întrebarea Kessei, și un fir stins, al treizeci și patrulea. Cimitirul este un nor de rachete fără pulbere.
Scară. Raza planetei, 1 unitate (R). Fanarele, la 1,06 R (aproape 90 de leghe deasupra; perioadă ~90 de minute). Cimitirul, la 1,25 R. Plasa, la 9 R, nemișcată față de stele. Un fir, 4 ani. Orbita Fanarelor este aproape polară: planeta se rotește sub ea, așa că același petic de pământ revine sub un Fanar o dată pe zi planetară, iar această zi, aprinderea, este singurul calendar al orbitei.
Rampa Platoului (la sol, 38° N, 2° E). Începutul tuturor rutelor; nouăzeci de rachete în Fereastra pendulului 20. Atmosferă: se aprinde pulberea și tot satul crede că rugăciunea e și ea combustibil.
Calea Ferestrei (de la Rampă la Fanare). Ruta scurtă, de cinci minute de ardere și zece ceasuri de așteptare. Atmosferă: în Fereastră cerul pare aproape o ușă.
Fanarul Unu (aprins în Fereastra pendulului 16). Cel mai vechi, cu pereți de lemn lăcuit și hublouri mici. Atmosferă: locuit de cei care au uitat să se întoarcă.
Fanarul Șapte (ridicat în Fereastra pendulului 18). Casa Ornei și a Kessei, a treia generație de fanari; Kessa s-a născut în Cuibul de la Zece și a crescut aici. Un șirag de șapte coșuri mari și vreo treizeci mici, pe un cablu de două mii de pași. Atmosferă: miroase a unt rânced și a copii care cresc fără orizont.
Cimitirul (1,25 R, retrograd). Rachetele fără pulbere și cele care n-au ajuns. Atmosferă: sute de lanterne stinse, învârtindu-se ca morții într-un vals.
Plasa (9 R, fixă). Nod de lumină cu 34 de fire la începutul Ferestrei 20, fiecare de 4 ani; al treizeci și patrulea s-a rupt după întrebarea Kessei, rămânând 33. Numărul firelor este perioada împărțită la 4 (36 la pendulul 18, 35 la 19, 34 la 20, 33 la 21, 32 la 22); firul rupt de a doua întrebare, a lui Selerin (33 → 32), e ținut în pumn de Tavian până la Trecerea pendulului 21, deci oglinzile arată 32 în Fereastra 20 după a doua întrebare și din nou 33 în a 21-a. Atmosferă: o lumină ca un ochi care a învățat să nu clipească.
Coșul lui Selerin (lângă Plasă). Ceea ce a mai rămas din ascensiunea Marelui Astronom. Atmosferă: un coș de răchită, un om tăcut, o scânteie fixă deasupra capului.
Locul lui Lastun. Nu are loc pe hartă; foaia cu trei predicții, scrisă de Ilvara și dusă de Tavian, este singura lui adresă. Atmosferă: racheta care a urcat fără pulbere nu lasă urmă, doar o absență.
Legendă. O singură linie dreaptă, orientată spre T. În stânga, trecutul în pendule; în dreapta, viitorul. Cele șase epoci sunt fâșii colorate: Frica (1–3), Calendarul (4–7), Lanternele (8–11), Schisma (12–15), Fanarele (16–19), Acum (20). Locurile apar nu pe sol, ci la distanța lor în ani până la Trecere.
Scară. 1 cm la 10 ani. Perioadele: pendulul 15: 156; 16: 152; 17: 148; 18: 144; 19: 140; 20: 136; 21: 132. Trecerile cad la −738 (15), −583 (16), −431 (17), −283 (18), −140 (19), 0 (20), +136 (21), +267 (22). Ferestrele din ultimele epoci: 4 ani, 3 ani 8 luni, 3 ani 4 luni, 3 ani (pendulele 16–19), apoi 2 ani 8 luni (20), 2 ani 4 luni (21).
Fanarul Unu (−585). Prima lanternă închisă, plecată în Fereastra pendulului 16. Atmosferă: o flacără mică, într-o epocă mare.
Fanarul Șapte (−286 – −283). Fereastra pendulului 18. Atmosferă: bătrânii rămân jos, ca să se vadă cum se pleacă.
Cuvântul LĂSAȚI (−143). Scris de Ahlen pe marginea Plasei și arătat fanarilor în noaptea a șaptea a Ferestrei 19. Atmosferă: șase litere în care s-a vărsat un secol.
Piscul Tăcut (primul observator, de lemn, există încă din P6, vol. 4; Lanternele, epoca ulterioară, cca −1.700, doar îl reconstruiesc în piatră). Atmosferă: primul loc unde cineva a numărat ca să tacă.
Rândul 21 din registru (scris la ≈ −2 ani; valoarea scrisă este 132; Trecerea 21 cade la +136). Scris de Ahlen cu mâna veche, „132”, deși mâna veche voia „128”. Atmosferă: patru ani cât un șoc în calcul.
Vădrea, Fereastra 20 (−2 ani 8 luni – 0). Cele 90 de rachete, cu pregătiri începute cu doi ani înaintea deschiderii, deci din anul −4 și opt luni; prima salvă (un rând de zece, cu Lastun la capăt) la 5 luni de la deschidere (anul −2 și trei luni). Atmosferă: toată lumea știe ce trebuie făcut și nu se uită nimeni în ochi.
Peretele de Cărbune (Adâncul 19: −100 – −37). Cei aproape șaizeci și patru de ani ai ultimei hibernări. Atmosferă: Maera a trăit aici mai mult decât alții în alte lumi.
Plasa (în afara scării). Fiecare fir, 4 ani, iar numărul firelor e perioada împărțită la 4: 34 de fire însemnau 136, iar 33 înseamnă 132, exact perioada pendulului 21. O coincidență pe care Ilvara a numărat-o cu degetul. Atmosferă: seria prea regulată devine o poveste.
Legendă. Cercul anului, cu 400 de zile, pe care se așază trei curbe: Galbena, Roșia, Palida. Acolo unde o stea o ascunde pe alta, harta se întunecă. Acolo unde cele trei se văd odată, devine aurie. Acolo unde nu se vede niciuna, e neagră. În Trecere, Golul acoperă toate stelele, iar harta rămâne neagră luni de zile. Personajul care trăiește secole citește cercul de la un pendul la altul, cu acea întârziere a timpului care îi aparține doar lui.
Scară. O zi de an, 0,9° pe cerc. Un eclips al Roșiei de către Galbena, 30 de zile. Al Palidei de către Roșia, 15. Al Galbenei de către Palida, 12, la câțiva ani. Cele trei lumini odată, 30 de zile. Noaptea Întreagă, 12.
Vădrea. Roșia acoperită de Galbena în zilele 40–70; cele trei lumini în 300–330; Noaptea Întreagă în 365–377. Atmosferă: orașul își schimbă obiceiurile, dar tot nu uită.
Platoul Rampelor. Palida acoperită de Roșia în 200–215; cele trei lumini timp de 40 de zile, în 300–340 (cu zece zile mai mult decât la Vădrea: orizontul de la 5.200 m e mai jos); fără Noapte Întreagă. Atmosferă: aici nu se întunecă niciodată destul ca să te ascunzi.
Piscul Tăcut. Vede Palida mai devreme decât oricine, zilele 190–215. Atmosferă: singurul loc unde umbra pare un dar.
Golful Cenușiu. Galbena acoperită de Palida, zilele 120–132. Atmosferă: amiază cu lumină de amurg.
Cenușarul. Acoperit de Roșia aproape tot anul, cu o pauză de 20 de zile. Atmosferă: umbra e o stare civilă.
Pasul Ahlen. Umbra Palidei cade pe el în zilele 210–230 și îl face negru la prânz. Atmosferă: gheața se întunecă și parcă ar gândi.
Treiamurg. Stelele nu se acoperă, ci doar apun pe rând. Atmosferă: un singur amurg ține o lună.
Peretele de Cărbune. Nu e acoperit de nimic, pentru că n-are cer. Atmosferă: singura umbră e cea pe care o duce fiecare după sine.
Legendă. Un cer rotund cu polul rătăcitor, pentru că axa planetei se clatină sub tragerea celor trei stele și a Golului; polii de pe sol rămân stabili, dar fiecare cultură își alege altul pe cer. Nord și sud există pe pământ; sus și jos, pe cer, sunt cinci cosmologii. Fiecare cultură și-a ales un reper și și-a legat constelațiile de el. Vocea planetei vede oamenii ca o mâncărime; vocea Golului numără 140 de ani ca un oftat.
Scară. O palmă întinsă la braț, 10° de cer. Cerul întreg, 36 de palme. Clătinarea axei schimbă nordul la fiecare pendul.
Sărătura: cerul-mare. Cerul e partea de dedesubt a Mării Mari, văzută de jos în sus, din fundul unui puț; stelele sunt ochii peștilor ei. Orientarea se face după față, partea din care se ridică apa. Constelațiile sunt Năvodul (șapte noduri legate cu fire, dintre care nu toate se închid), Peștele cu Trei Ochi și Plutitorul. Atmosferă: copilul desenează Năvodul în nisip, ca peștii de sus să afle că jos există mâini.
Crestele: cerul-acoperiș. Un acoperiș de piatră neagră, găurit de morți, prin care se strecoară lumina lor. Orientarea se face după Prag, o rotundă fără nicio gaură. Constelațiile sunt Scara de Piatră, Cei Șapte Pași și Ciobanul Pietrei. Atmosferă: șapte linii de stele coboară spre Prag și se opresc înainte de margine, ca niște degete care nu îndrăznesc.
Umbrele: cerul-turmă. Cerul păstorilor, cu cei trei sori ca păstori care nu aparțin cerului. Orientarea se face după umbră. Constelațiile sunt Berbecul Orb, Iapa Care Se Întoarce și Câinele cu Două Cozi. Atmosferă: între Iapă și Câine e Locul Unde Păstorul Nu Merge, pe care nicio turmă nu-l calcă.
Cărbunele: cerul-funingine. Un cer desenat din memorie, cu funingine, pe tavane fără cer, în cetățile Adâncului. Orientarea se face după căldură, spre inimă, spre piele. Constelațiile sunt Ciocanul, Cele Patru Lovituri și Cele Trei. Atmosferă: în fiecare cetate, tavanul are un punct unde funinginea nu s-a prins, și acolo atârnă Ciocanul, dar fără cap.
Fanarele: cerul-fir. Un cer fără stele, cu o singură lampă: Nodul, adică Plasa, singurul „nord” al orbitei. Constelațiile sunt Nodul, Cuiul, Firele și Inelul. Atmosferă: toate firele se leagă de Nod, dar între ele nu se leagă nimic.
Cele patru stele și golul. În toate cele cinci hărți rămân aceleași patru stele, în aceleași locuri, cu nume diferite: nodurile din colțurile Năvodului, găuri mici ale acoperișului, patru oi care nu pasc niciodată, patru scântei prinse în zid, patru colțuri ale camerei. Între ele, un singur gol, în direcția Golului: o gură de Năvod, un Prag, un Loc Unde Păstorul Nu Merge, un Ciocan fără cap, un centru de inel gol. Atmosferă: toate cinci l-au lăsat pe loc, fără să-și fi spus unul altuia.
Treiamurg: scânteia fixă. De la Treiamurg (83° N), unde axa e aproape de zenit, Plasa, fixă față de stele, stă o noapte întreagă în același loc, în timp ce stelele ocolesc; axa se clatină, deci în sute de ani Plasa se depărtează de pol. Atmosferă: cine o privește prea mult nu mai vrea să se miște.
Coșul lui Selerin. Cerul văzut din capătul unui fir. Atmosferă: nu mai are nevoie de nord, are un punct.
Legendă. O panglică spiralată, nu o sferă. Mergi spre est și ajungi în aceeași vedere, dar într-o altă fază a pendulului. Longitudinea e aici „longitudine de fază”, nu geografică: fiecare loc apare de mai multe ori, ca ecou al lui însuși în altă fază. După un circuit complet, drumul nu se închide: lipsesc 4 ani, un fir, iar cronologia inversă a volumului pornește din acest decalaj.
Scară. 1° de fază = 26 de leghe = 0,38 ani. Fereastra, 7°; Trecerea, 1°; Îndepărtarea, 103°; Adâncul, 159°; Apropierea, 90°. Circuitul pendulului 20, 360°; al pendulului 21, 349° (132 de ani). Diferența, 11°, ține locul celor 4 ani.
Vădrea de Fereastră (0° – 7° E). Capătul vestic al spiralei. Atmosferă: aici se știe că ceea ce urmează va fi greu.
Platoul Rampelor, Trecerea (7° – 8°). Rampele sunt sparte de cutremure. Atmosferă: ziua devine noapte și nimeni nu-și mai amintește unde era mâna.
Golful Cenușiu, Îndepărtarea (8° – 111°). Țărm lung de cenușă, ocean care se retrage. Atmosferă: se vede din ce în ce mai departe ce a fost.
Marea Largă, Adâncul (111° – 270°). Gheață groasă, hibernare, tăcere. Atmosferă: nu se mai aude nimic, doar bătăile.
Peretele de Cărbune, Adâncul (190° E). Același zid, mereu la jumătatea drumului. Atmosferă: pe hartă stă fix, în timp ce toate celelalte se mută.
Pasul Ahlen, Apropierea (270° – 360°). Trecătoarea se deschide. Atmosferă: se simte cum vine ceva, dar nu se știe ce.
Treiamurg. Nu e pe panglică: stă pe margine, ca un nod în capătul unei sfori. Atmosferă: cele trei amurguri spun că nu mai e loc de întors.
Plasa. Punctul în care panglica ar trebui să se închidă și nu se închide, cu un fir lipsă. Atmosferă: tot ce a fost spus a fost spus ca să existe un răspuns.